Las aici o poezie rugăciune a poetului Traian Dorz. E vremea postului din nou şi Paştile-s aproape, Iisuse, sufletu-mi uscat se-apleacă să se-adape din al Cuvântului Izvor, din harul Crucii Tale, să-şi poată Golgota sui mai întărit pe cale. Ajută-mi, Doamne, să postesc cu-ntreaga mea fiinţă, cu duh ascuns şi înfrânat, şi plin de umilinţă, nimic făţarnic neavând, ca nu cumva odată să mă găsească vinovat Divina Judecată. Ajută-mă să pot ierta cu inima deplină pe orişicine-ar fi făcut în contra mea vreo vină; aşa cum eu mă rog să-mi ierţi întregile-mi păcate, ajută-mă să iert şi eu la orice semen toate. Ajută-mi, binele ce-l fac cât mai ascuns să-mi fie, nici o-ntristare să n-aduc, ci numai bucurie; fă-mi darnic sufletul deplin, căci şi acum, şi mâne Tu nu-mi socoţi după cât dau, ci după cât rămâne. Ajută-mi să nu strâng comori ce furul le răpeşte, ci aurul cel nevăzut ce-n ceruri străluceşte. – Aşa să-mi fie postul meu, ca-n Ziua Învierii să fiu iertat şi-nvrednicit de Slava Înfierii.
Bun găsit la ceas de seară! Ma pregătesc de somn, nu înainte de a îmi liniști sufletul cu câteva cuvinte de folos și cu rugăciune... În seara asta i-a venit rândul cărții aflate pe noptiera mea de mult timp, carte pe care o am de ceva timp începută, Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina. Cu aceste cuvinte doresc sa adorm în gând :