Despre copiii care vor sa-si domine prietenii

• În orice parc te-ai afla, sigur găseşti măcar un copil care le comandă celorlalţi ce şi cum să facă: tu faci asta, tu vii cu mine, tu stai aşa, etc. Totul la acest copil (fată sau băiat, nu contează) îţi arată că el vrea să fie şeful. Înainte să-l admiri sau să-l judeci mai stai câteva clipe şi observă cum continuă joaca. Vei vedea că în scurt timp, sătui de atâtea ordine sau pur şi simplu vrând să se joace altceva, copiii din jurul lui îl părăsesc. Iar el rămâne un dictator singuratic, cu cel mult unu doi adepţi care-l ascultă pentru că nu au de ales.

De unde vine nevoia de dominare?

• Ca să poţi educa corect un copil cu tendinţa de dominare, este esenţial mai întâi să-l înţelegi. Acest lucru este cu atât mai important cu cât eşti tentat să-l învinovăţeşti pentru comportamentele lui. Oricât ai fi de tolerant, până la urmă tot te deranjează când vrea să se impună în continuu şi nu acceptă decât ca lucrurile să fie ca el. În plus, de multe ori dominarea se transformă în ostilitate şi agresiune, şi atunci chiar trebuie să intervii ca să-l temperezi
• Ei bine, cel mai probabil copilul tău este aşa din următoarele cauze:
• A moştenit genetic dominanța, adică s-a născut cu o tendinţă mai accentuată de a domina.
• Îşi doreşte să redobândească controlul asupra mediului, dacă a trecut printr-un eveniment bulversant, în care s-a simţit neputincios şi depăşit de situaţie
• Nu suportă schimbările şi se teme de orice lucru nou.
• Nu a avut suficiente oportunităţi să socializeze
• Fiecare din aceste cauze merită o atenţie separată. Totuşi, cel mai frecvent, copilul dominator este aşa pentru a a moştenit trăsătura dominanței, aşa că astăzi mă voi rezuma să vorbesc despre acest caz (despre celelalte, în articolele viitoare)

Faptul că dominanța este o trăsătură parţial înnăscută este demonstrat cel mai bine de studiile pe gemeni crescuţi în case separate. Chiar dacă aceştia au fost crescuţi în stiluri diferite, totuşi au rămas foarte asemănători în privinţa tendinţei de a-i domina pe ceilalţi. Asta este o dovadă puternică ca această trăsătură este mai degrabă înnăscută decât învăţată în familie. Faptul că unii se nasc cu o nevoie mai mare de a domina ar putea fi o bună explicaţie pentru persistența în timp a aceastei tendinţe. Rareori copiii dominatori devin retraşi sau timizi. Cei mai mulţi se vor orienta în viaţă către poziţii de conducere, ori în muncă ori în familie.

• Încă o dovadă că dominanța este moştenită genetic este faptul că ea nu apare doar la oameni. Nu trebuie să te uiţi prea departe în regnul animal ca să găseşti exemple de animale dominatoare. Practic, la majoritatea speciilor care trăiesc în grup există un mascul alfa sau o regină. Noi, oamenii, ca fiinţe sociale, nu facem excepţie de la această regulă. Poziţia de lider este una avantajoasă, pentru că ne asigură respect, admiraţie, acces la resurse. Practic, a fi în centrul atenţiei este pentru mulţi o sursă de satisfacţie în sine şi una din cele mai mari plăceri. Nu e de mirare de ce copilul dominator, imediat ce descoperă avantajele asociate poziţiei de şef, vrea să facă orice ca să se menţină în această poziţie.

Cum educi un copil dominator?

• Dacă copilul tău are o tendinţă înnăscută spre dominare vei observa încă din primii ani că încearcă să îşi impună voinţa, este încrezător în sine, competitiv, caută compania celorlalţi, solicită multă atenţie şi se simte bine când e în centrul atenţiei.

• În acest caz, nu prea ai de ales decât să dezvolţi moştenirea genetică într-o direcţie pozitivă. Asta înseamnă să îl ajuţi să devină un lider eficient, iubit de ceilalţi, şi să-l temperezi dacă devine egoist, tiranic sau abuziv. Iată câteva sugestii:

• Ca o regulă generală, dacă vrei să educi un copil dominator nu te pune într-o poziţie autoritară faţă de el şi nu folosi educaţia prin pedepse. Între două persoane dominatoare este foarte uşor să apară lupte de putere, care sabotează orice scop educativ. Copilul dominator se simte provocat de persoanele autoritate şi, încrâncenat fiind, nu abandonează lupta, indiferent, de consecinţe. De multe ori, doar ca să câştige lupta cu tine, va suporta orice pedepse îi dai, dar tot nu va face ce-i impui (nu-mi pasă, pedepseşte-mă, eu tot ca mine fac). Faptul că nu te plasezi într-o poziţie autoritară faţă de el nu înseamnă să fii tu cel dominat! Dimpotrivă, tu trebuie să fii perceput într-o poziţie superioară, însă nu pentru că te impui ci pentru că el te admiră, te respectă şi caută la tine ajutor. Relaţia dintre voi trebuie să fie mai degrabă de maestru-discipol decât de șef-supus. Iată de ce în relaţie cu el vei folosi aşteptările pozitive şi îl vei antrena constant să fie mai bun.
• Învaţă-l să fie atent la nevoile celorlalţi. Din cauză că este preocupat să-şi pună în aplicare planurile, copilul dominator nu reuşeşte uneori să se gândească la ce vor ceilalţi. De multe ori, el efectiv nu ştie că ceilalţi au alte dorinţe decât el. Iată de ce tu trebuie să-l înveţi şi să-i reaminteşti constant să ţină cont de cei din jurul lui. Învaţă-l să-i întrebe pe copii ce doresc să se joace. Înainte să mergeţi la joacă, încurajează-l să includă în planurile lui şi jocurile preferate ale celorlalţi. Când reuşeşte să amâne o dorinţă de-a lui în favoarea altcuiva observă-i gestul şi apreciază-l. Astfel, treptat, el va deveni tot mai empatic şi va învăţa să fie receptiv la ceilalţi.
• Învaţă-l strategii de tipul win-win. În mod normal, toţi copiii sunt interesaţi în primul rând de îndeplinirea propriilor dorinţe. Cel dominator însă este şi mai orientat să le îndeplinească, uneori în defavoarea celorlalţi. Iată de ce tu trebuie să-l înveţi să gândească în termeni de toată lumea câştigă. Asta înseamnă să îi induci ideea că mereu putem face şi ca noi şi ca ceilalţi. Asta presupune fie să ne îndeplinim dorinţele cu schimbul, fie să negociem până ajungem la o cale de mijloc, fie să descoperim activităţi comune plăcute. Ori de câte ori copilul îşi îndeplineşte o nevoie în defavoarea celorlalţi învaţă-l ce putea face pentru ca şi ceilalţi să fie mulţumiţi.
• Formează-i autocontrolul. Uneori, copilul dominator chiar nu va primi ce îşi doreşte şi lucrurile nu vor ieşi cum vrea el. Pentru aceste situaţii este important să aibă un autocontrol dezvoltat, care să îi permită să tolereze frustrările. Având autocontrol, el va putea amâna o nevoie de acum, va reuşi să aştepte până când este oportun să se impună, nu va considera orice frustrare un capăt de ţară. Formarea autocontrolului este un proces îndelungat, însă poţi să-l începi încă de când el este mic, având doar 2-3 ani.
• Orientează-l către performanţă. Copilul dominator are o dorinţă naturală de a câştiga şi de a fi admirat. Iată de ce, dacă îi oferi şansa de a face performanță într-un domeniu, îi orientezi aceste tendinţe într-o direcţie pozitivă. Copilul care se pricepe bine la anumite lucruri, îi poate învăţa şi pe alţi copii ce ştie, şi va fi urmat de aceștia din admiraţie şi nu din obligaţie. Sunt numeroşi copii cu tendinţe de dominare care de fapt sunt adevăraţi mentori pentru alţi copii și reprezintă o resursă pentru ceilalți.
• Oferă-i constant suport şi ghidare. Deşi copilul dominator este sigur pe sine, totuşi asta nu înseamnă că el deja le ştie pe toate. Aşadar nu te lăsa păcălit de atitudinea lui de siguranţă interioară ci oferă-i suport, informaţii şi control, astfel încât să se dezvolte permanent. Imediat ce descoperi o lacună de-a lui propune-i să-l înveţi cum să o depăşească şi ajută-l să înţeleagă că mereu avem ceva nou de învăţat.