Duminica trecută am fost la biserica cu Matei și Teodora sa ne spovedim. Deci am pornit mai de dimineața de acasă pentru a ne spovedi și a participa la Sfânta Liturghie!
Parintele Gheorghe mi-a spus dorința dumnealui pentru copiii de la orfelinat și că îi este rușine să mai facă apel la credincioși pentru a dona bani pentru a le face pachete copiilor de la centru cât și copiilor din parohie.
Imediat m-am oferit să mă alătur părintelui și să fac și eu o donație.
Părintele mi-a povestit despre cazul unui orfan, un tânăr care are grave probleme de sănătate, acesta fiind abandonat în spital încă de la naștere.
Mircea, căci așa îl cheamă, a suferit un infarct miocardic care a necesitat o intervenție chirurgicală extrem de complexă. A scăpat cu sechele, apoi post operator a făcut și un AVC...
Acest tânăr este copilul nostru al tuturor, deși părinții l-au părăsit de când a deschis ochii pe acest pământ.
Medicii din Romania nu vor să îl mai opereze că să îi mai prelungească viața, așa că mai există pentru el o singura posibilitate de a se opera doar in Turcia contra cost, cheltuieli pe care acest copil nu are de unde sa le plătească.
Suma fiind mare, peste 30000 euro, părintele m-a rugat dacă pot să îl ajut și eu cum pot! Am zis Da, fara sa stau pe gânduri.
Am luat legătura cu Mircea și l-am încurajat că o să fie bine. Am discutat cu el mai multe lucruri printre care și despre medicina, el studiind in domeniul medical, deoarece își dorește că și el la randul sau sa ii ajute pe cei cu probleme medicale, mai precis pe cei de la cardiologie.
Tot duminica m-am întâlnit cu el la biserica și după ce am plecat de la biserica am mers la un magazin sa ii cumpăr ce dorește el de mâncare.
Și-a cumpărat el fructe, dulciuri dar copilul care este a pus în cos și o floare pt doamna lui de la cămin cat și o instalație de pom sa se bucure cu prietenii lui de acolo. Săracul, văzând că i-am luat multe își făcea griji că o să coste prea mult și că va mai pune și el bani.
Că să vedeți bunul simt. Desigur că am platit eu tot coșul și am plecat pe jos împreună spre centrul unde este cazat. Am cărat plasele eu, el neavând voie sa fara efort prea mare. A fost plin de bucurie. A zis că va împărți cu toți prietenii lui.
Intorcandu-ma spre casa, după ce l-am dus până la ușa căminului, am simțit cum mă cuprinde o mare bucurie și i-am mulțumit Domnului că mi-a trimis acest copil în cale!
Doamne ajuta-ne sa fim buni!
Doamne, ajută-l și pe acest tânăr și redai sănătatea!
Comentarii
Trimiteți un comentariu