Încet ne apropiem de Învierea Domnului..
Iată-ne ajunși și aproape de Intrarea Domnului în Ierusalim și în penultima săptămână de post. Pentru mine postul a debutat în primele săptămâni cu o stare de slăbiciune musculara, dar am trecut peste. O provocare a fost și sa găsesc combinațiile de alimente care sa nu îmi provoace diaree, deoarece știți ca eu nu mai am colecist... Slava lui Dumnezeu pentru toate! Ajutorul lui Dumnezeu este mereu cu noi și nu ne ajung cuvintele pentru a da slava care I se cuvine 🙏🙏🙏 Săptămâna asta am de extras niște dinți, ma rog mai mult resturi, deoarece nu se mai poate salva nimic. Astăzi am programare. Ieri am gătit o oala cu sărmăluțe de post învelite în foi de salata și umplute cu orez integral, hrisca și quinoa. Au ieșit gustoase. Sper ca să aibă priză ca și brioșele de sâmbătă cu pere și ciocolată, care s-au mâncat imediat, deși am copt mai multe tavi ca să avem și luni dimineață la mic dejun. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. 😀😉☕🤫 Pesemne ca ma s...
Și noi avem obiceiul când trecem pe langa un spital sa ne facem cruce, dar și când trece o ambulanță. Odată, eram cu mama, soțul și copii în mașină. Trecea ambulanța și copii au început să strige: v-ați făcut cruce?! v-ați făcut cruce? Mama, iritată, a spus: acuma, pentru ce să își mai facă cruce și când trece ambulanța? I-am explicat motivul: când părintele Ionuț Butoiu căzuse în apă și își fracturase coloana cervicala, o ambulanță îl ducea la București. Era atât de critică situația încât doctorița îi ținea pleoapele deschise ca să nu moară. Plângeau toți, părintele, asistenta, doctorița. Nici nu știm noi cine se zbate pentru viața în acea ambulanță, deci ne facem o cruce pentru ei.
RăspundețiȘtergereDa, este și aceasta o forma de milostenie!
ȘtergereMerci, Andreea de mărturia ta!
Este extraordinara!
Foarte adevărat. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori, ca trecând pe lângă închisoarea din apropiere, fiind pe gânduri, să îmi fac cruce, fără să mă fi gândit înainte la asta.
ȘtergereM-am întrebat de ce mi se întâmplă asta și apoi m-am gândit că poate sunt mulți nevinovați acolo, ori poate unii chiar se sfințesc în acest fel. În tot cazul, pentru toți trebuie să ne rugăm, să îi miluiască Dumnezeu și pe ei și pe noi.
Da, cat de frumos!
ȘtergereMulțumesc, Daniela pt relatarea ta de suflet!
Să îți ajute Dumnezeu, Andreea, să îți însușești acest obicei și să-ți răsplătească Domnul mila și dragostea.
RăspundețiȘtergereAmin!
ȘtergereCe frumos spus!
RăspundețiȘtergereDA, Oana🙂🤗
ȘtergereAsta nu știam,tot ce știu este că are sens și cu siguranță îmi voi face cruce de acum înainte!
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
Cu mult drag, Tanțica!
ȘtergereEu obisnuiesc sa fac cruce atunci cand trece o salvare, insa ma rog sa imi ajute Dumnezeu ca de acum inainte sa imi fac cruce cand trec si pe langa spital sau inchisoare.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru postare, asa am mai invatat ceva.
Cu mult drag, doamna Ioana!
Ștergere