Ultima zi de pelerinaj, 16 august 2023 ne-a găsit la ziua praznicului Sf Gherasim din Kefalonia, unde am participat la Sfânta Liturghie in biserica mare unde a fost așezat Sfântul Gherasim încă din seara de 15 august.
Slujba a fost înălțătoare, arhierească.
După slujbă a urmat a doua procesiune cu moaștele Sfântului. Noi l-am însoțit pe Sfânt până la platan, apoi ne-am strâns la autocar de unde am plecat spre Salonic, trecând prin insula Lefkada și având parte de niste priveliști superbe...
Seara ne-am cazat in Salonic, la hotel Telioni, unde după micul dejun am plecat la București.
|
La Platanul Sf.Gherasim |
In drumul spre Salonic am avut parte de niste priveliști amețitoare.
Lefkada.
Tot în drumul de întoarcere am trecut pe sub mare cu autocarul, grecii având și un drum subacvatic de câțiva km buni.
Dragele mele, sunt mulțumită pt acest minunat pelerinaj și dau slavă Bunului Dumnezeu, care pentru rugăciunile Sfinților la ale căror sfinte moaște ne-am închinat, am simțit cum dragostea fiecărui sfânt a lucrat în mine, întorcându-mă acasă mai plină de nădejde și de bucurie duhovnicească!
Chiar daca ispitele nu au stat deoparte, mama mea fiind ispitită, cu ajutorul lui Dumnezeu am depășit toate și mi-am păstrat pacea inimii și bucuria de a fi lânga sfinți!
Am primit toate ocarele și vorbele nepotrivite, știam că cel rău incerca să mă destabilizeze, lucrând prin mami, care era pt prima dată in pelerinaj in Grecia.
Ce am cerut la sfinți, la toți pe unde am fost în cele 8 zile minunate, a fost în mod deosebit sa mă mântuiesc! Să mă ajute pe această cale anevoioasă, dar de încununare la sfârșitul drumului pământesc🙏🙏🙏
De maine plec in pelerinaj cu parohia de care aparțin! Mergem o săptămână prin multe părți ale tării, dar în mod deosebit in Dobrogea, la peștera Sf. Ap. Andrei unde nu am mai fost și unde doream de mult să ajung...
Va țin la curent unde vom pelerina...
Mulțumesc, Luiza. Chiar așa și este🙏🤗🥰
RăspundețiȘtergere