Grea întrebare, greu răspuns....
Voi începe developand amintiri cu bunica materna, care a fost greu încercată atunci când fiul ei a fost la un pas de moarte.
Unchiul meu, a trecut prin momente grele, însă s-a ales cu o boala grava, care este tovarășa lui chiar și azi ... Dar sa revin..
Ce s-a întâmplat cu mamaia?
Mamaie și-a iubit foarte mult copiii, însă acesta fiind mezinul, parca l-a iubit un pic mai mult. Când fiul ei s-a îmbolnăvit subit, mamaia a încercat imposibilul, s-ar fi luptat cu toată lumea, doar, doar fiul ei se va vindeca..... S-a luptat pe toate fronturile.... Au urmat zile, luni, ani în care tratamentele, grijile, stresul, neliniștea aveau să-și lase amprenta asupra trupului acesteia, și s-a îmbolnăvit!
Da, femeia blânda, protectoare, calda la suflet și mereu cu o vorba buna și un zâmbet sincer, a căpătat o boala, da, renumita! Cancerul, căci despre el vorbesc 😥😥😥
Ce a urmat? Operații, tratamente, dar cel mai mult neputință și suferință pt fiul ei, care era arat de tânăr și avea nevoie de ea mai mult decât orice...
Copil fiind am văzut devotamentul ei, chiar dacă și ea era extrem de suferinda și trupește și sufletește, a muncit aproape de trecerea ei din acesta lume....
Mamaie a fost o femeie demna, nu se vaieta, ci avea o noblețe rara... A fost optimista, însă zilele nu sunt de la oameni, ci de la Domnul.. Într-o zi de vara, torida, mamaia mea își dădea ultima suflare, alături fiindu-i fiicele, mama, rude...
Nu as putea sa îmi imaginez ce era în sufletul ei, lăsându-l pe Gicutul ei atât de neajutorat, căci, vad acum după zeci de ani de la acel moment, ca nu îl îngrijește nimeni precum o făcea dumneaei....
Aveam 11 ani atunci, am plâns mult pt mamaia mea bună, însă am convingerea ca e acolo Sus, unde se roagă și pt noi... Mai cred ca și dincolo, o mama tot mama rămâne, cu simțirea, cu gândul, cu grija...
Mama la rându-mi, azi când scriu aceste gânduri, pot spune ca pot sa înțeleg altfel prin ce a trecut scumpa mea mamaie... Inima unei mame, duce totul, ia totul asupra ei, absoarbe orice pentru binele copiilor ei... Inima de mama ar fi în stare sa moara ea în locul copilului ei...
Mai cred ca toate suferințele unei mame au urmări... Dumnezeu știe ce fel și în ce mod...
Închei aceste gânduri, rugându-Lpe bunul Dumnezeu sa aibe mila de toate mamele din lume! Amin.
Voi începe developand amintiri cu bunica materna, care a fost greu încercată atunci când fiul ei a fost la un pas de moarte.
Unchiul meu, a trecut prin momente grele, însă s-a ales cu o boala grava, care este tovarășa lui chiar și azi ... Dar sa revin..
Ce s-a întâmplat cu mamaia?
Mamaie și-a iubit foarte mult copiii, însă acesta fiind mezinul, parca l-a iubit un pic mai mult. Când fiul ei s-a îmbolnăvit subit, mamaia a încercat imposibilul, s-ar fi luptat cu toată lumea, doar, doar fiul ei se va vindeca..... S-a luptat pe toate fronturile.... Au urmat zile, luni, ani în care tratamentele, grijile, stresul, neliniștea aveau să-și lase amprenta asupra trupului acesteia, și s-a îmbolnăvit!
Da, femeia blânda, protectoare, calda la suflet și mereu cu o vorba buna și un zâmbet sincer, a căpătat o boala, da, renumita! Cancerul, căci despre el vorbesc 😥😥😥
Ce a urmat? Operații, tratamente, dar cel mai mult neputință și suferință pt fiul ei, care era arat de tânăr și avea nevoie de ea mai mult decât orice...
Copil fiind am văzut devotamentul ei, chiar dacă și ea era extrem de suferinda și trupește și sufletește, a muncit aproape de trecerea ei din acesta lume....
Mamaie a fost o femeie demna, nu se vaieta, ci avea o noblețe rara... A fost optimista, însă zilele nu sunt de la oameni, ci de la Domnul.. Într-o zi de vara, torida, mamaia mea își dădea ultima suflare, alături fiindu-i fiicele, mama, rude...
Nu as putea sa îmi imaginez ce era în sufletul ei, lăsându-l pe Gicutul ei atât de neajutorat, căci, vad acum după zeci de ani de la acel moment, ca nu îl îngrijește nimeni precum o făcea dumneaei....
Aveam 11 ani atunci, am plâns mult pt mamaia mea bună, însă am convingerea ca e acolo Sus, unde se roagă și pt noi... Mai cred ca și dincolo, o mama tot mama rămâne, cu simțirea, cu gândul, cu grija...
Mama la rându-mi, azi când scriu aceste gânduri, pot spune ca pot sa înțeleg altfel prin ce a trecut scumpa mea mamaie... Inima unei mame, duce totul, ia totul asupra ei, absoarbe orice pentru binele copiilor ei... Inima de mama ar fi în stare sa moara ea în locul copilului ei...
Mai cred ca toate suferințele unei mame au urmări... Dumnezeu știe ce fel și în ce mod...
Închei aceste gânduri, rugându-Lpe bunul Dumnezeu sa aibe mila de toate mamele din lume! Amin.
Amin! Dumnezeu sa o odihnească pe bunica ta!
RăspundețiȘtergere🙏🙏🙏❤️❤️❤️
ȘtergereDa, la 3 luni ale bunicii s-a prăpădit și bunicul... Îmi aduc aminte cum mama mea plângea ca a rămas orfana, cât de greu 😥😥😥
RăspundețiȘtergereUnchiul da, trăiește! Însă boala îl va urma pana la sfârșit...
Și pe bunicele tale sa le odihnească Domnul în locașurile sale...
RăspundețiȘtergere