Sfânta ocrotitoare a familiilor, Iuliana

Astăzi se prăznuiește o Sfânta ocrotitoare a familiilor, Sfânta Iuliana din Lazarevo.

Troparul

Luminată fiind de harul dumnezeiesc, și după moarte ne descoperi strălucirea vieții tale; mir tămăduitor cu bun miros izvorăști pentru bolnavii care se apropie cu credință de racla cu sfintele tale moaște. O, cinstită maică Iuliana, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.

Aici las câteva cuvinte biografice ale vieții Sfintei Iuliana din Lazarevo:

Sfânta Iuliana din Lazarevo, Rusia (2 ianuarie)

Aceasta se născu într-o familie nobilă. Părinţii săi, Iustin şi Ştefanida, erau plini de evlavie şi iubitori de săraci şi avură mulţi fii şi fiice, multe bogăţii şi mulţi robi.

Când mama sa părăsi lumea aceasta, Iuliana fu dusă la bunica sa Anastasia unde vreme de 6 ani crescu în evlavie şi iubire de cele duhovniceşti. Plecând şi bunica sa la cele veşnice, Iuliana fu dată, din dorinţa bunicii sale, mătuşei Natalia în casa căreia petrecea în supunere, smerenie şi tăcere de toată vremea, îndeletnicindu-se cu postul şi rugăciunea. Primea umilinţele din partea verişorilor săi pentru viaţa sa evlavioasă cu mulţumire şi tăcere. Fugind de jocurile copilăriei, îşi umplea timpul cu torsul şi broderia, făcând haine pentru orfani, văduve şi neputincioşii din sat, îngrijindu-se de cei în nevoi şi de cei bolnavi, uimind de toţi cu înţelepciunea şi evlavia sa. Pentru că biserica se afla la mai bine de 2 kilometri depărtare, în copilărie, nu putu merge la biserică pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu şi povăţuirile preotului, însă petrecu cu neclintire în toate faptele cele bune.

Când Iuliana împlini 16 ani, fu dată în căsătorie nobilului Gheorghe Ossorghin din satul Lazarevo, fiind cununaţi de preotul Patapie care slujea în biserica dreptului Lazăr şi care mai târziu, părăsind cele lumeşti, intră în viaţa monahală cu numele Pimen şi ajunse arhimandrit. Acesta îi învăţă despre petrecerea bineplăcută lui Dumnezeu a soţilor, îndemnându-i la rugăciune, post, milostenie şi alte fapte bune. Cuvintele sale intrară în inima Iulianei precum seminţele în pământul cel bun. Astfel, primind binecuvântare, plecă să înceapă viaţa de familie în casa soţului ei, alături de părinţii şi surorile acestuia. Toţi slăviră pe Dumnezeu pentru purtarea plină de înţelepciune a Iulianei care era supusă, împlinind toate fără cârtire. Când rudele sau altcineva o încercau cu diferite întrebări, ea răspundea la toate cu înţelepciune, minunându-i pe toţi prin buna sa cuviinţă.

Încă din tinereţe, Iuliana iubea rugăciunea îndelungată căreia îi adăuga 100 sau mai bine de metanii seara înainte de a se culca. Dimineaţa se trezea devreme şi se ruga mult, învăţându-l şi pe soţul ei să facă la fel.

Când soţul ei era plecat pentru un an, 2 sau chiar 3, Iuliana nu mai dormea noaptea, ci se ruga îndelung. Sfeşnicul ei nu se stingea toată noaptea, căci lucra cu mâinile din greu la roata de tors şi la brodat. Vănzând ce lucra, dădea cele obţinute săracilor sau pentru construirea bisericilor. Toate milosteniile le făcea în mare taină faţă de socrii săi, ştiind doar slujnica pe care trimitea în fiecare noapte să ducă milosteniile celor nevoiaşi.

În timpul zilei, cu osârdie se îngrijea de gospodărie şi avea grijă de văduve şi orfani ca o adevată mamă a lor. Îi spăla cu mâinile sale, îi îmbrăca şi îi hrănea. Dacă cineva rămânea în urmă nu se îngrijora, căci toţi din casa ei erau îmbrăcaţi şi hrăniţi, şi dădea fiecăruia de muncă după măsura puterilor.

Faţă de slujitorii neascultători, leneşi şi care o înfruntau, se purta cu smerenie, luându-le pe toate asupra sa:

– Eu însămi păcătuiesc pururea înaintea lui Dumnezeu, iar El este răbdător cu mine, deci ce aş putea să le cer acestora care sunt oameni ca şi mine; deşi Dumnezeu ni i-a încredinţat nouă spre slujire, sufletele lor sporesc mai mult decât ale noastre.

Într-o noapte, pe când soţul ei era plecat şi se ruga după obicei, Iuliana fu cuprinsă, din uneltirea diavolului, de o nemaiîntâlnită frică şi groază. Înfricoşându-se se aşeză în pat şi acoperindu-şi capul cu pătura adormi degrabă. Văzu o mulţime de diavoli înfricoşători venind spre ea şi ameninţând-o:

– Dacă nu încetezi ceea ce faci, te vom omorî pe loc.

Şi ridicându-şi ochii spre Dumnezeu şi Preacurata Maică, se rugă şi Sfântului Nicolae la care avea mare evlavie şi căruia se ruga adesea. Sfântul apăru degrabă ţinând în mână o carte cu care începu să-i lovească pe demoni care dispărură precum fumul, apoi şi-a ridicat dreapta binecuvântând-o şi spunându-i:

– Fiica mea! Fii tare şi puternică şi nu te înfricoşa de ameninţările demnilor, căci Hristos mi-a poruncit să te apăr de demoni şi de oamenii cei răi.

Trezindu-se, îndată văzu lămurit un bătrân cinstit ieşind pe uşa camerei ca un fulger; se sculă şi văzu că uşa era încuiată după obicei.

În timpul foametei din 1570 în care foarte mulţi muriră, ea făcea în taină multe milostenii. Lua mâncare de la soacra sa pentru mesele de dimineaţă şi prânz şi le dădea săracilor. Ştiindu-i obiceiul de a nu mânca înainte masa de seară, soacra sa se bucură crezând că Iuliana mănâncă după atâta timp.

Când murea vreun om sărman, ea plătea pentru a fi spălat, aducea haine de înmormântare şi trimitea bani pentru a fi înmormântat. Când vedea pe cineva că era înmormântat se ruga mult pentru sufletul aceluia.

După foamete, izbucni o epidemie cumplită secerând mulţi oameni. Mulţi se zăvorau în case sau se fereau de cei infectaţi, însă Iuliana, fără ştirea socrilor, spăla cu propriile sale mâini într-o baie pe cei infectaţi. De cei adormiţi se îngrijea să fie înmormântaţi după rânduială.

Când socrii ei, care intraseră în monahism, au părăsiră cele pământeşti, se rugă mult pentru ei, împăţind multe milostenii pentru sufletele lor, plăti pomeniri la multe biserici şi mănăstiri, dădu mese în casa sa pentru preoţi şi călugări, săraci, văduve, orfani şi pentru toţi cei aflaţi în nevoi.

Trăi mulţi ani cu soţul ei în deplină virtute şi curăţie, după cuvântul lui Dumnezeu şi avu 10 fii şi 3 fiice, dintre care 4 fii şi 2 fiice muriră. Pe toţi îi crescu cu multă înţelepciune, deprinzându-i cu tot lucrul bun, iar noaptea se ruga cu lacrimi pentru iertarea păcatelor copiilor săi adormiţi.

Apoi începu să îl roage pe soţul său să o lase să plece la mănăstire, însă acesta o rugă pentru numele lui Dumnezeu să nu îl părăsească. De atunci trăiră în curăţie ca fraţii, făcându-şi paturi separate în aceeaşi cameră.

De atunci, sfânta Iuliana spori nevoinţele sale. Vinerea nu mânca şi petrecea întreaga zi în linişte deplină într-o cameră, îndeletnicindu-se cu rugăciunea. Lunea şi miercurea mânca o dată pe zi, mâncare negătită uscată. Sâmbăta şi duminica punea masa în casa ei pentru preoţi, văduve, orfani şi pentru slujitorii ei, pe care îi servea ea însăşi. Dormea o oră sau 2 pe o sobă fără aşternuturi, pe care punea lemne, iar în chip de pernă folosea tot un lemn. Astfel stătea întinsă până adormeau slujitorii, apoi se trezea şi se ruga Domnului până în zori când băteau clopotele de Utrenie, iar ea mergea la biserică, la Utrenie şi la Sfânta Liturghie.

Deşi nu citise cărţi, îi plăcea să asculte dumnezeieştile cărţi, şi tot ce auzea asculta cu atenţie, tâlcuind toate pasajele mai grele precum un filosof sau un om învăţat. Spunea mereu cu lacrimi:

– Cu ce fapte bune putem să ne rugăm Domnului pentru noi înşine şi cum putem alunga păcatele ce ne ameninţă? Cum putem pune stavilă patimilor şi cum putem urma în vremea noastră vieţile sfinţilor din vechime şi cum vom putea face milostiv pe Hristos, nemitarnicul judecător, la cea de-a doua Sa venire?

Sfânta Iuliana mai trăi alături de soţul ei 10 ani după care acesta se mută la cele veşnice. Aceasta îl îngropă cu cântări şi psalmi, plătind multe pomeniri la biserici şi mănăstiri şi împărţind săracilor.

De atunci înainte, adăugă postiri peste postiri, rugăciuni peste rugăciuni, lacrimi peste lacrimi, dând multă milostenie, încât se întâmpla să mai aibă în casă doar o monedă. Atunci se împrumuta ca să dea obişnuita milostenie celor nevoiaşi. Mergea în fiecare zi la biserică să se roage. Când venea iarna, împrumuta bani de la copiii ei pentru a-şi face haine de iarnă, dar le dădea săracilor, iar ea rămânea toată iarna fără haine călduroase, iar ghetele le purta direct pe piciorul gol.

Într-o iarnă fu atât de frig, încât pământul crăpase din pricina gerului şi pentru o vreme ea nu se mai duse la biserică, ci se rugă acasă. Într-o zi, foarte de dimineaţă, când preotul intră în biserică, auzi o voce venind dinspre icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care îi spuse:

– Du-te şi întreab-o pe milostiva văduvă Iuliana de ce nu vine la biserică să se roage. Rugăciunea ei de acasă este bineplăcută lui Dumnezeu, dar nu atât de mult ca rugăciunea din biserică. Dar trebuie să o cinsteşti căci are mai puţin de 60 de ani şi Duhul Sfânt sălăşluieşte în ea.

Preotul alergă cu mare spaimă la sfânta Iuliana spunându-i vedenia sa. Aceasta îi răspunse:

– Vă înşelaţi! Nu cumva e vorba de sfinţia voastră? Cine sunt eu, o păcătoasă înaintea Domnului, ca să fiu vrednică de o astfel de întâmplare?

Apoi îi rugă stăruitor pe preot şi pe cei ce auziseră să nu spună nimănui, nici înainte, nici după moartea ei. Îndată merse la biserică, ceru să se facă o rugăciune, se rugă îndelung cu lacrimi şi sărută icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dintr-o dată, mireasmă minunată să răspândit în biserică şi în tot satul şi toţi se minunau şi Îl slăveau pe Dumnezeu. Din acea zi, sfânta Iuliana începu să meargă în fiecare zi în biserică să se roage.

Într-o noapte, pe când se ruga, camera se umplut de o mulţime de diavoli, întinzându-se spre ea cu tot felul de arme vrând să o omoare. Atunci ea nu se temu, ci punându-şi toată nădejdea în Dumnezeu se rugă cu lacrimi zicând:

– Dumnezeule Atotputernice, nu lăsa pradă fiarelor un suflet ce se mărturiseşte Ţie şi nu uita de tot un suflet ticălos, ci trimite pe Sfântul Nicolae să mă ajute pe mine sluga Ta.

Atunci Sfântul Nicolae apăru ţinând în mână un băţ mare cu care a izgonit duhurile necurate, dar pe unul îl prinse şi îl chinui, iar apoi o binecuvântă pe sfântă cu crucea făcându-se nevăzut. Iar demonul suspina zicând:

– Nu a fost zi în care să nu-i fi făcut necazuri Iulianei. Am adus dezbinare între copii şi slujitorii ei, dar nu am îndrăznit să mă apropii niciodată de ea din pricina milosteniei, smereniei şi rugăciunii ei. Ea avea pururea o metanie în mână şi zicea rugăciunea lui Iisus. Când mânca sau bea, zicea mereu rugăciunea lui Iisus, iar când se aşeza pe pat buzele şi pântecele ei se mişcau întru lauda lui Dumnezeu. De multe ori am văzut-o dormind, dar mâna tot se mişca pe metanie.

Apoi demonul fugi strigând:

– Iuliana, multe necazuri am avut azi din pricina ta, dar îţi voi face rău la bătrâneţe – o mare foamete – şi nu vei mai hrăni pe alţii, ci tu însăţi vei muri de foame.

Ea îşi făcu semnul sfintei cruci şi demonul dispăru. Le povesti mai târziu copiilor poruncindu-le să nu spună nimănui.

Trăi zece ani ca văduvă, arătând mare bunătate tuturor şi dădu multe din avuţiile sale ca milostenie. Păstră numai ce era absolut necesar pentru nevoile casei, chivenisind hrana pentru un an, iar ceea ce era în plus împărţi celor neviaşi.

În timpul unei cumplite foamete în care oamenii ajuseră să mănânce carne stricată sau chiar carne de om şi mulţi oameni pieriră de foame, în casa sfintei Iuliana era o mare lipsă de mâncare şi de cele necesare, căci grâul pe care-l semănase nu ieşise din pământ, iar vitele şi caii ei muriseră. Se rugă de copiii şi slujitorii ei să nu se atingă de nimic din cele ce aparţineau altora sau erau furate. Iar ea, având câteva vite, haine şi vase, le vându pe toate ca să cumpere de mâncare, îi hrăni pe slujitori şi dădu milostenie din belşug celor care cereau. Când crescu sărăcia, încât nu mai avea nici măcar un bob de grâu în casă, ea nu se îngrijoră, ci îşi puse toată nădejdea în Dumnezeu.

În acea vreme, se mută într-un alt sat la 2 kilometri depărtare. Slăbită din cauza vârstei şi a sărăciei, nu mai mergea la biserică, ci se ruga lui Domnului acasă, dar era foarte îndurerată din această cauză. Iar când lipsa din casa ei deveni mult mai mare, le dădu libertate slujitorilor să aleagă să rămână cu ea sau să plece. Pe cei care aleseră să plece, îi binecuvână şi se rugă pentru ei. Apoi le spuse celor rămaşi să adune o plantă numită talpa-gâştii şi coaja unui anume fel de plop; din acestea le-a spus să facă pâini din care ea, copiii şi slujitorii se hrăniră. Prin rugăciunile ei, pâinea era dulce şi nimeni din casa ei nu s-a îmbolnăvit din cauza foamei. Din această pâine dădea şi săracilor care se înmulţiseră peste măsură în acea vreme, toţi cei care gutară din acea pâine mărturisiră că era foarte dulce, zicând uimiţi că slujitorii ei sunt foarte pricepuţi la coacerea pâinii. Această sărăcie o răbdă cu mulţumire vreme de 2 ani, faţa ei fiind mai veselă decât în alţi ani.

Când i se apropiat sfârşitul, se îmbolnăvit pe 26 decembrie şi fu bolnavă vreme de 6 zile.

În chip minunat, ziua stătea întinsă în pat, iar noaptea se ruga lui Dumnezeu stând în picioare fără ajutorul nimănui.

În dimineaţa celei de-a 2-a zi a lunii ianuarie, îl chemă pe duhovnicul său, preotul Atanasie, se împărtăşi, îi chemă la sine pe copii şi slujitori învăţându-i despre dragoste, rugăciune, milostenie şi alte fapte bune. Rugă să se pregătească o cădelniţă în care să se pună tămâie; îi sărută pe toţi pe faţă dăruindu-le pace şi iertare, se întinse, îşi făcu semnul sfintei cruci de 3 ori, îşi înfăşurămetaniile pe mână şi spus ultimele cuvinte:

– Slavă lui Dumnezeu pentru toate! În mâinile Tale încredinţez duhul meu. Amin.

Apoi îşi dădu sufletul în mâinile Domnului, în anul 1604.

La 400 de ani după fericita sa adormire, ca urmare a covârşitoarei mărturii creştine pe care a dat-o sfânta Iuliana prin viaţa sa, în Rusia se institui sărbătoarea naţională a milei pe 21 august.

+ * + * +

Pe Sfânta Iuliana cea milostivă, care prin faptele ei a fost icoană vie a lui Hristos şi a mărturisit că familia este o cale de sfinţenie, biruind cu iscusinţă cursele vrăjmaşului şi ispitele trupeşti, să o lăudăm, iubitorilor de Dumnezeu, zicând: Bucură-te, Sfântă Iuliana, cunună a familiilor creştine! (din Acatistul Sfintei Iuliana din Lazarevo)

+ * + * +

Moaştele Sfintei Iuliana din Lazarevo