Deși nu mă prea dau în vânt după sărbătorile acestea lumești, când e vorba de sărbătorirea mamelor ma gândesc la această chemare tainica și mare în lume...
Pentru mine aceasta zi a început cu o lectura care m-a captivat deplin:
Cartea doamnei Lidia Staniloae am achiziționat-o recent și pot spune ca efectiv m-a captivat.
Anul trecut am fost la mănăstirea Cernica unde am vizitat și cimitirul, acolo unde își dorm somnul de veci membri familiei Staniloae.
Fiica pr. Dumitru Stăniloae descrie în amănunt viata din familia sa, clipe de bucurie și de tristețe, teroarea celui de-al doilea război mondial, munca continua a părintelui de traducere a sfinților părinți în cele 12 volume, Filocaliile...
De asemenea clipe de încercare a familiei prin boli, moarte și condamnarea pr. prof la închisoare...
În descrierea doamnei Lidia se gasesc o mulțime de învățături lăsate de vrednicul părinte Dumitru.
M-a emoționat profund smerenia pana la sfârșitul sfinției sale, a părintelui Dumitru, care a fost un om cu totul deosebit, sensibil și un mare rugător tainic...
Atmosfera familiei Stăniloae, doamna preoteasa Maria, de asemenea m-a emoționat și cu certitudine este un model pt toate femeile, nu doar pentru preotese...
Citesc cu drag în continuare....
Andreea, multumesc frumos pentru recenzie. Citesti multe carti ziditoare de suflet.
RăspundețiȘtergereMi-am trecut-o pe lista de achizitionat.
Cu mult drag. Este o carte despre viata, asa cum este...
ȘtergereDar pentru cei care trăiesc cu Dumnezeu, altfel e...
Hrana sufletului meu este lectura, rugăciunea....
Noi am vrut sa o numim pe una dintre fetițe Lidia, inspirați de alegerea parintelui Dumitru Stăniloae pentru fiica sa, dar când am tras la sorți a căzut altceva ☺️
RăspundețiȘtergereDespre doamna Maria parintele avea numai cuvinte de lauda, spunând ca ea se ruga mai mult decât el.
Și eu am fost la mormântul de la Cernica, m-am simțit onorata sa fiu acolo și am simțit o pace anume in zona aceea, unde mai sunt și mormintele altor personalități ale Teologiei…
Da, asa este Andreea.
ȘtergereZona mănăstirii Cernica este deosebita!
Lidia este nume grecesc, frumos și prin prisma semnificației...
Doamna preoteasa Maria a fost o femeie foarte pragmatica și cu o putere mare de credință...
Cimitirul Cernica adăpostește multe nume de sfinți...
Cel mai tare am rămas impresionata de bunătatea părintelui profesor...
Duhul cărții fiicei pr. Staniloae are ceva deosebit😊
Multumesc de recenzie, mi-am trecut și eu cartea pe lista. Imi plac mult cărți de acest gen.
RăspundețiȘtergereMa bucur, Luiza!
ȘtergereSa îți fie de folos.