Niște gânduri adunate din experienta mea și a celor din jurul meu

Hristos s-a înălțat!

Astăzi m-am gândit la provocările pe care orice om trebuie sa le facă față în aceasta viață. Nimeni nu trăiește fără niște probleme.
Fie ca ești împlinit pe plan familial, fie ca ești împlinit pe plan profesional, tot ai de făcut față unor provocări. Unii strălucesc din punct de vedere profesional, au o situație materiala deosebita, dar nu au liniștea și mai ales partea de împlinire sufleteasca, sau le lipsește o familie frumoasa. Alții aleg la în anii tinereții sa se "distreze" și astfel sa își iroseasca cei mai productivi ani pe lucruri mărunte și neimplinitoare.
Am cunoscut oameni care aveau o situație materiala mult, mult peste ce avem noi, dar cu toate acestea acel gol nu putea fi umplut cu nimic. Nu au putut face copii, iar cheltuielile lor erau concentrate pe haine de moda, impopoțonare, etc.

În ce ma privește, în anii când aveam un loc de munca, mereu am tanjit după timpul petrecut cu familia, îndeosebi timp petrecut cu copiii mei care erau încă mici și simțeam acel stres, deși aveam satisfacția ca aveam un salariu și ca puteam sa contribui la cheltuielile familiei. 

Astăzi ma găsesc împăcata deocamdată cu mine, însă doresc să îmi găsesc și un loc de munca deoarece rezervele acumulate în anii anteriori s-au cam epuizat, iar veniturile familiei sunt și ele mai mici.
Și la soțul meu la firma este greu, deoarece prin ordonanta trenuleț li s-au tăiat 30% din salarii. Pt noi impactul este mare, dat fiind ca momentan suntem nevoiti sa ne descurcam doar dintr-un salariu.

Nu stiu perspectivele, dar vad ca situația din țara noastră devine tot mai încercata, se anunță creșteri de taxe și impozite, concedieri și un trai tot mai greu.

Noua nu ne rămâne decât sa ne facem datoria, iar unde nu se poate rezolva sa cerem sprijinul lui Dumnezeu ca să ne putem duce crucea familiei cu demnitate și credința până la sfârșit. 

Asa să ne ajute Dumnezeu! 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Încet ne apropiem de Învierea Domnului..

Minune

Sfârșit de februarie...