luni, 13 martie 2023

Ce mă frământă in prezent..

 Mă frământă perioada de adolescență a lui Matei in mod special. Anul acesta, Matei aniversează 14 ani. Până la intrarea în vârsta pubertății nu am avut treabă, era un copil ascultător, însă situația este într-o continuă schimbare...

Așa că mă informez, analizez cum să fac, mai greșesc și eu, dar sper ca rezultatele sa fie spre binele lui Matei.

Astăzi am cules informații din cartea:


Citind despre adolescența, care este cea mai importantă etapă în formarea adultului de mâine, nu pot sa nu spun că este și cea mai dificila etapă atât pt copilul adolescent cât și pt părinți.

Matei este ca toți adolescenții de vârsta lui: naiv uneori, sper eu că nu foarte naiv, fără experiență, neștiutor sau dezinteresat de ce se petrece în jur in anumite aspecte, vrea sa fie, dar nu știe ce, dorește să fie "liber", desigur în felul său de percepție...

Deci care ar fi câteva ponturi pt a ne înțelege bine cu adolescentul?

Trebuie sa recunosc că Matei are placerea de a le enerva pe surorile lui mai mici, chiar pe toate 3. Atunci eu mă simt nevoită sa fac pe mediatorul. 

Ce trebuie sa discut cu el mai mult și ce ar trebui să își însușească Matei:

✓ să conștientizeze că orice faptă are și urmări, deci prevenția este esențială. Deci după faptă și răsplată.

De pildă, Matei are bursa  de merit. Anul acesta am observat o lentoare la el in ce privește studiul, deși citind aici e normala aceasta fluctuație:


✓ De asemenea, fiul meu trebuie să învețe să își regleze comportamentul, mai exact să știe să se descurce cu diferitele sentimente, motivații astfel încât să învețe să-și aleagă scopurile și să se concentreze pentru a și le atinge.

Pus în practica punctul de mai sus ar fi  discuția avuta cu Matei despre rezultatele școlare.

I-am dat un impuls, că să nu se lenevească prea tare și să tragă că să își atingă scopul, acela de a lua și anul viitor bursă, iar premiul va fi pe măsură. Din munca lui își va lua primul telefon mobil. Menționez că Matei nu are un telefon mobil. 

Discuțiile purtate sunt pe făgașul bun și Matei este încrezător că își va atinge scopul!

✓ Un alt punct nevralgic în viața de adolescent este închiderea in sine și în mod special fata de părinți.

Încerc că comunic cu răbdare cu Matei deoarece comunicarea aduce roade bune și de durată. Recunosc, că uneori nu-mi iese🥲

De ce nu e bine sa ii inducem adolescentului sentimente de șantaj de genul:  

 - Daca nu iei bursa, mami va fi rău cu inima și va boli!

Așadar o discuție de genul il va face vulnerabil și pe alocuri usor de  manipulat. 

Genul de condiționare de mai sus poate duce mai târziu la ceva mai rău, ca de exemplu, când va fi la liceu un coleg poate sa îi spună:

- Daca nu încerci drogul asta, ma voi supăra foarte tare pe tine!

Așadar, sufletul adolescentului este unul foarte sensibil. De părinți depinde ce turnura va lua viața adolescentului, adultul in devenire!

Sfaturile din cartea de mai sus sunt că părinții trebuie sa ii spună fiului adolescent sau fiicei adolescente că este iubit-ă. 

Dragostea este singura putere care poate sa schimbe ceva în viața noastră!

Ma rog ca și eu să mă învrednicesc de iubirea care nu cade niciodată, că astfel sa le fiu de ajutor copiilor mei!


Multă putere și ajutor tuturor mamelor și taților!

8 comentarii:

  1. Cea mai mare problema este la noi telefonul… Ioan a primit smartphone in clasa a cincea, pentru ca i s-a cerut la școala, căci jucau Kahoot la ore, apoi au fost doi ani de Google classroom/AdServio/Zoom/Teams sau ce alte aplicații s-au mai încercat, acum sunt grupuri și grupulețe pe whatsapp cu colegii și cu profesorii, iar telefonul vrea sa fie auxiliar la clasa; de fapt vine cu foarte multa tulburare, văd pe viu cum copiii noștri sunt pervertiți ușor-ușor la toate relele lumii prin intermediul lui. Dacă poți amâna, amână cât mai mult momentul in care ii vei pune in mână lui Matei acest obiect, sa nu fie acesta un obiectiv măreț…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, de aceea am zis că după vârsta de 14 ani e mai ok. Și la Matei in clasa au toți copiii telefoane încă din clasele primare...
      Da, știu ce dependenta da...
      Doar o mica perioada am experimentat când i-am dat un telefon pt că a mers în tabăra la mare in clasa V.a și nu aveam cum sa comunic cu el...
      Atunci a fost o experiență pt Matei. In pensiunea respectiva au stat în camera cate 4 elevi și a văzut cum este cu 3 persoane diferite, mizeria făcută, gălăgia... Chiar m-a sunat să îmi spună de acei copiii că nu sunt cuminți...

      Ștergere
  2. De anul trecut am reușit să scăpăm de consola, de Fortnite
    Dar cate certuri nu am mai avut cu Matei, căci nici nu intra bine pe ușă când venea de la școala că lua manetele in mâna....
    Eu mereu am fost restrictiva cu jocurile de acest gen, dar ce sa faci când celalalt părinte cumpără console, jocuri PC...
    Slava Domnului că a trecut prioada aceea... Nu mi-a fost ușor...
    Sa ne întărească Dumnezeu, Andreea, că să reușim să îi formam frumos ca niste oameni buni....

    RăspundețiȘtergere
  3. O alta problema am avut-o cu laptopul.... Bunicii i-au făcut cadou un laptop lui Matei pt a-l folosi la școala online...
    Pai ce crezi? Și-a instalat baiatul mamei jocuri și își făcuse un obicei zilnic...fara sa mai facă altceva, nici teme....
    Eiii, și acum suspină după acel laptop....

    RăspundețiȘtergere
  4. Andreea, perioada adolescentei este o perioada grea, dar si frumoasa, in acelasi timp. Totul este sa le aratam cat de mult ii iubim (ei stiu asta, insa simt foarte mult nevoia sa o auda). De asemenea, este perioada in care considera ca au crescut, ca le stiu pe toate, ca noi parintii suntem putin "din alte timpuri" si se creeaza imediat o bariera. Ei bine, pentru a distruge aceasta bariera, impreuna cu sotul am decis sa ii consideram prietenii nostri, sa le aratam ca avem incredere in ei. Concret, noi am procedat asa: in unele situatii din familie, cand trebuiesc luate diverse decizii, le-am cerut sfatul, i-am intrebat cum ar proceda ei. Si, chiar am fost surprinsi sa vedem ca vin cu idei care noua nu ne-ar fi trecut prin cap.
    Sunt foarte multe de spus, noi chiar ne-am bucurat impreuna de aceasta perioada, desi a avut si ea momentele ei de greutate, insa le-am trecut mai usor impreuna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că mi-ați împărtășit din experiența copiilor dvs.
      Mulțumesc.
      Sunt sfaturi utile. O sa spargem și bariera Nu-ului ...

      Ștergere

Ziua a cincea din pelerinajul de Sfântul Nectarie, 2024

08.11.2024 ne-a găsit la PATRAS. După servirea mesei de dimineață am plecat spre Catedrala Sfântul Apostol Andrei unde era deja începută lit...