În pelerinajul cu parohia din toamna anului trecut am fost și la mănăstirea Cernica acolo unde își are mormântul părintele Nicodim.
Pur și simplu cartea parca este desprinsa din alta lume, cucerindu-ma pe de-a întregul.
Dar ce voiam sa subliniez este ca am început fără sa știu cartea fix în ziua nașterii în ceruri a părintelui, care se muta din aceasta viata la 30 ianuarie 2011.
Un aspect care m-a impresionat este darzenia și puterea credinței mamei părintelui, o femeie care a născut 10 copii și care a trebuit sa îndure cu greu pierderea a 4 dintre aceștia...
O sa mai revin cu siguranta asupra cărții...
Tot în această carte este pomenit Petrache Lupu de la Maglavit, aproape de Segarcea unde eu am copilarit...
Printre oamenii decizionali și providentiali din viata părintelui Nicodim se numără și Gala Galaction...
De asemenea pe când era doar student și purta numele de Nicolae, viitorul părinte Nicodim simte cu tărie mijlocirile Sf. Ier. NICOLAE, cât și pe cele ale. Sf. Cuv. Paraschiva care de multe ori l-a ocrotit chiar în persoană pe tânărul Nicolae, care nu avea unde sa doarmă și adesea dormea pe afară în frig de cele mai multe ori. În carte povestește detalii cum Sfânta Paraschiva i-a ținut mâinile la cap într-o noapte când acesta rămăsese pe afara din cauza ca era implicat în ajutorarea celor nevoiași și a întârziat la gazdă...
Mormântul de la Cernica. |
Recomand cartea cu tot dragul!
Multumesc de recomandare Andreea. Cand ajung pe la manastire la Cernica, o voi cauta.
RăspundețiȘtergereȘtiați ca de când s-a îmbolnăvit vreme de 30 de ani a trăit la Ploiești la o familie credincioasa și ca mergea sa slujească la mai multe biserici din Ploiești?
Ștergere