Citeam ca senzația de foame este data de emoții și e bine să facem diferența între foame și apetit.
De îndată cum venim pe lume, bem emoțiile părintesti la sân sau din biberon. Este vorba despre emoțiile mamelor noastre, de grija lor pentru supraviețuirea noastră, frica lor de a nu fi considerate mame bune dacă nu ne dau de mâncare tot timpul, tristețea lor atunci când nu știu cum sa-și aline copilul, furia în fața neîncetatei și neașteptatei dependente a bebelușului.
Devine un act obișnuit de cele mai multe ori acela de a oferi o prajiturica atunci când copilul s-a lovit la genunchi. Copilul, iar mai apoi adultul, ajunge astfel sa nu mai resimtă semnalele de foame sau de sațietate deoarece condiționarea emoțională le ia locul. El învață ca a manca este un act consolator, un calmant.
Obiceiurile deprinse în copilărie sunt greu de modificat ulterior.
Acum o nota personală. Eu nu i-am îndopat de copii cu porții mari niciodată. Ca și familie, de regula, servim doar un singur fel de mâncare la o masă.
În copilăria mea mai primeam câte un dulce, dar nu știu ce dulce sofisticat ca nu erau pe atunci asa multe.
Eu nu am acest obicei, de a îndopa copilul. La noi se mănâncă când ai senzație de foame. În rest pe caniculă mai avem mese sau gustări de pepene, etc.
De reținut ca surplusul de glucoza din sânge este transformat cu ușurință în grăsimi care se vor depune în celulele adipoase. Așadar celulele adipoase constituie la propriu tomberonul organismului.
Așadar e bine sa consumăm mai ales acum pe perioada verii cât mai multa hrana cruda precum salatele de legume sau de fructe, ouă de casă, lactate nepasteurizate, miere, semințe crude hidratate în prealabil, cereale integrale în combinații de fructe ca bautură mai solida, ulei de măsline pur, nefiltrat dacă se poate, pește, linte, ciuperci de sezon, măsline naturale, pasta susan etc.
RăspundețiȘtergereEu folosesc și ulei de cocos bio la retete asiatice sau la anumite dulciuri, în rest ulei de măsline și unt.
Pe căldurile astea corpul meu simte nevoia de fructe si mai multa apa.