Cândva...
Va fi, cândva, ultima clipă petrecuta aici în această vale a plângerii...
Stând astăzi și răcorindu-ma deoarece la noi chiar este cuptor mi-a fugit gândul la faptul ca va veni clipa, cândva, când voi pleca din lumea aceasta si:
🟠 Asa cum a fost când am strigat prima data când am venit în lume așa va fi cândva, când voi rasulfa pentru ultima dată și ma voi duce la ceruri dacă ma voi învrednici de mila Domnului
🟠 Cândva în mormânt fiind, ființa care a fost îmbrăcată în acest trup se va descompune și se va da ca hrana viermilor
🟠 Cândva cei care ma striga acum nu îmi vor mai auzi glasul
🟠 Cândva copiii nu vor mai avea pe cine chema mama.
🟠 Cândva tot ce am din punct de vedere material nu va mai fi al meu
🟠 Cândva voi merge pentru ultima dată la biserica, la serviciu, la treburile cotidiene, etc
🟠 Cândva voi deveni un nume pe o cruce și tot cândva voi fi pomenită în rândul celor plecați la Domnul
🟠 Cândva voi fi nevoită sa dau socoteala la judecata particulară sau la cea de apoi.
🟠 Cândva o sa trebuiască sa dau socoteala despre timpul petrecut aici.
Ma gândeam ca in timpul vieții acesteia nu acord mai multa atenție lucrurilor raportate la dumnezeire.
Nu stiu încotro ma grăbesc, dar știu ca orice as face destinația este precisa.
Sper ca aceasta destinație sa fie cât mai aproape de Dumnezeu.
Gândurile mele de azi. O mica parte din mine doar.
Sunt bune gândurile acestea, doar să nu ne arunce în deznădejde. Cred ca tuturor ne trec prin minte ocazional.
RăspundețiȘtergere“Zilele si ceasurile, ca niste hoti si furi, te jefuiesc si te prada; firul vietii tale se rupe si se scurteaza fara încetare. Zilele îngroapa viata ta, ceasurile o pun în mormânt; împreuna cu zilele si cu ceasurile piere pe pamânt si viata ta.
Viata pe care o traiesti astazi fuge si zboara odata cu sfârsitul acestei zile, caci fiecare zi îsi ia partea din viata ta si pleaca cu ea. Fiecare zi îngroapa viata ta, fiecare ceas pune în mormânt partea sa din ea, si în zborul cel iute al vremii ele pleaca, pier si se prefac în nimic.
Pe cât de grabnic trec zilele, pe atât de grabnic zboara de la noi si viata: aceasta nu poate sa stea în loc. Daca soarele s-ar opri întru înaltimea cerului, iar luna ar fi tinuta din crugul ei, poate ca s-ar opri si vremea hotarnicita vietii tale, poate ca ar î nceta sa fuga catre sfârsit...”
Sfantul Teofan Zavoratul - “Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni”
Nu, nu sunt gânduri de deznadejde. Doar ca ne vedem pe noi cum de la o zi la alta, luna, ani nu mai suntem la fel..
ȘtergereCred ca odată cu anii ne mai înțelepțim...
Andreea, ce frumoase sunt scrierile Sf. Teofan.
Multumesc🙏🙏🙏
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereEu ma vad o persoana cu picioarele pe pământ, dar cu nadejde. Gândul este la Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereAcum nu stau non stop cu gândul la moarte ca nici nu am timp☺️