Vântul ceresc

Pornind de la Evanghelia de la Ioan, capitolul 3, vers. 1-8, în care Nicodim i se mărturisește lui Hristos:

Sfântul Atanasie cel Mare scrie urmatoarele:

" De trei ori în viață trebuie sa ne naștem. O naștere este ieșirea din sânurile de mamă, când adică din pământ pe pământ ne aducem, iar celelalte doua ne sunt de la pământ către cer, din care una este mulțumitoare, adică aceea pe care o avem prin dumnezeiasca baie a Botezului, iar alta, a treia, este prin Pocăință și din ostenelile cele bune. Și într-aceasta din urma suntem noi acum".

Nașterea a doua, din apa sfințită, prin harul Duhului Sfânt, face din om o făptură nouă( 2 Cor. 5:16). Lucrarea aceasta e tainică, neînteleasă de minte, căci ar putea sa spună cum se spala sufletul de păcate și se sfințește în baia Nașterii a doua și prin innoirea Duhului Sfânt. N-a priceput-o nici Nicodim și n-o pricepem nici noi. Căci e taina dumnezeiască, lucrare sfântă, care se aseamănă cu suflarea vântului, pe care numai o simțim, dar nu o putem urmări.

Vântul suflă unde vrea... Nimeni nu-l poate opri, nimeni nu-i poate arăta calea, dar în același timp, toți știu ca fără ajutorul vântului, viata pe pământ ar fi cu neputință.

Lucrarea vantului este una dintre cele mai binefăcătoare. El aduce primăvara și primeneste aerul, tot vântul scoate și poartă pe aripile sale mirosul florilor... Acolo unde lipsește adierea vântului, aerul e stricat, florile rămân fără de roduri și munca omului e în zadar.

Acum putem înțelege de ce Iisus Hristos aseamănă lucrarea Sfântului Duh cu suflarea vântului. Harul Sfântului Duh, asemenea vântului, primește sufletul omului; îl sfințește și îl face locaș dumnezeiesc; rodeste în el cuvântul Evangheliei. Sfântul har, ca un vânt ceresc, trezește conștiința omului și o face să fie pururea curată. Sfântul har bate în pânza sufletului nostru, cum bate vântul în pânza corăbiilor, și nu ne lasă să dormim în somnul de moarte al păcatului.

Extras din cartea pr. Ilarion V Felea, Pildele Mântuitorului.