marți, 6 iunie 2023

Despre post!

Postul. Stând la masă într-o zi de post, cineva s-a aplecat să se uite la cutia de margarina din care fusesem serviţi, ca să se asigure că nu conţine vreun ingredient în neregulă. Asta l-a făcut pe Părintele să zâmbească şi i-a provocat o reflecţie despre post. Postul trebuie să fie continuu. Pentru că post înseamnă cumpătare. Nu laptele, ouăle sau carnea în sine sunt rele, ci lipsa noastră de măsură, tendinţa de îmbuibare. Biserica ne aduce aminte de aceasta şi, respingând excesul, ne protejează prin perioadele de post, menite să ne readucă la ritmul cel bun al bunei măsuri. Este însă fals să credem că posturile sunt periodizări ale cumpătării noastre, dincolo de care ne putem distruge în voie, toată agoniseala de dinainte, protejaţi de o respectare pur formală a legii. De aceea postul trebuie să fie continuu.

Parintele  Miron Mihailescu( ✝️1998)
L-am descoperit pe vrednicul de pomenire părinte Miron in cartea Chemarea la înviere - Părintele Arsenie Boca. 
In carte sunt dedicate câteva pagini părintelui Miron. După adormirea sfinției sale, ucenicii au adunat scrieriile și gândurile părintelui în câteva cărți. Am căutat și eu să achiziționez macar o carte, cea care poarta frumosul titlu: "Iubind ca Dumnezeu, Liturghii după Liturghii cu părintele Mihăilescu", apărută la editura Christina in anul 2004.

Daca o găsește cineva pe la anticariat as vrea să mă ajutați să o cumpăr. 
Am căutat-o și eu pe aici, dar și online și nu am găsit-o.

Mulțumesc mult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ziua a cincea din pelerinajul de Sfântul Nectarie, 2024

08.11.2024 ne-a găsit la PATRAS. După servirea mesei de dimineață am plecat spre Catedrala Sfântul Apostol Andrei unde era deja începută lit...