Stareța Rahila de la mănăstirea Borodino, Rusia, povestea o întâmplare minunată:
"Odată, povestește maica Rahila, trudisem din greu toată vremea în bucătărie spălând mormanul de vase de cositor, căni și altele din acestea care se pun la masa. Eram foarte ostenită, brațele ma dureau rău de tot; m-am prăbușit pe un scaun lângă masă, sprijinindu-mi mâinile de o pernă. Mi-am pus pe pernă brațele îndurerate și, astfel șezând, îmi citeam rugăciunile. Deodată s-a apropiat de mine însăși Maica lui Dumnezeu cu strălucire multă, îmbrăcată toată in alb, și erau cu ea Matei Mărturisitorul și Marea Muceniță Ecaterina. Eu eram atât de trudită, încât n-am fost în stare nici măcar să mă ridic și să mă mișc din loc. Marea Muceniță Ecaterina a luat vasele și țigăile și le-a adus Maicii Domnului, care le-a blagoslovit. Mărturisitorul Matei le-a luat și le-a pus la locul lor. Apoi Maica Domnului a venit la mine și mi-a blagoslovit brațele, pe fiecare în parte. Numaidecât mi-am simțit brațele ușoare și-mi era bine. M-am închinat până la pământ înaintea Maicii lui Dumnezeu și vedenia a încetat."
Extras din cartea Bucătăria cu îngeri. Stareța Rahila văzătoarea cu duhul.
Maica Domnului de la Rohia. |
Cât de minunat!!
RăspundețiȘtergereDa! Este minunat!
ȘtergereVaai! Uitasem de maica Rahila… am avut o perioada in care primisem ascultare de la parintele Ciprian sa mă rog ei și sa o chem in ajutor in orice împrejurare și o simteam aproape. Trebuie sa ii cer iertare, mulțumesc pentru ca mi-ai amintit! 🙏
RăspundețiȘtergereMă bucur Andreea că iată ai regasit-o pe Sf.Rahila!
ȘtergereSa te ajute in toate!
Minunat!
RăspundețiȘtergereDa, minunat!
Ștergere