Cuvântul lui Dumnezeu vs cuvântul omului

În dimineața aceasta am luat aleatoriu o carte dintre cele de pe raftul de lectura și am citit din Pildele Mântuitorului, autor Părintele Ilarion V. Felea

Titlul pildei este Sămânța.

Deseori ne aflam în situații de a ne spune o părere sau de a socializa unii cu alții. Ce am învățat eu cel puțin în ultima perioadă este ca trebuie sa fiu atenta la ce cuvinte scot pe gura sau ce semințe sădesc... 

De multe ori greșesc, dar e bine sa cultivam acea stare de a ne pune frâu când ceva nu ne place. De exemplu acea pornire de a judeca pe altul prin prisma ca mie nu-mi place acel lucru...

Uneori sunt atenta sau nu la acest aspect. Dar când nu am mai judecat am păstrat pacea, căldura, bucuria, lumina.

Părintele Ilarion scrie așa:

" Cuvântul lui Dumnezeu ajuns în inimă, te atrage ca un magnet, te încălzește ca o mamă, te întărește ca un leac izbăviotor, te satură ca o pâine bună, te mulțumește ca un prieten credincios, te desfăteaza ca un glas îngeresc, te luminează ca un soare Ceresc. Îți place, îl urmezi și astfel rodeste. Cuvântul lui Dumnezeu ajuns în inimă, ca sămânță în pământ, are o creștere tainică, tacită, minunată. Nu poate fi oprita nici de piedicile, nici de prigoanele cele mai crancene. Cum se ridica sfios și biruitor firul de iarba din sămânță printre brușii țarinei, asa se ridica printre stâncile răutăților omenești, împărăția lui Dumnezeu. O rodeste pamantul inimii, din sămânță fir de iarba pai, din pai spic, adică rod imbelșugat". 

P. S. Postarea aceasta nu face referire la vreo cititoare de aici. Orice asemănare poate fi întâmplătoare.